Incidentul a avut loc într-o localitate din Gorj. Polițiștii orașului Novaci au fost sesizați prin apel la 112, marți, 25 iunie 2025, cu privire la izbucnirea unui conflict între doi soți din comuna Bumbești Pițic.
„Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci și Poliției Orașului Novaci care, a reieșit faptul că, pe fondul geloziei și al consumului de alcool, doi soți, o femeie în vârstă de 73 de ani și un bărbat, în vârstă de 76 de ani, s-au agresat reciproc, lovindu-se cu palmele și bastoanele de care se foloseau pentru a se deplasa, provocându-și reciproc echimoze și contuzii la nivelul feței și corpului”, se arată în comunicatul Poliției.
Cei doi bătrâni au refuzat intervenția unui echipaj al ambulanței. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent de producere a unei infracțiuni, fiind emise două ordine de protecţie provizorii, unul împotriva celuilalt, fiindu-le interzis să se apropie unul de celalalt la o distanță de 100 metri. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie.