Inițiativa vine după ce astfel de produse au fost printate și în alte țări afectate, inclusiv Italia, pentru a fi folosite în spitale și a susține pacienții care au dificultăți de respirație.
Aceștia au anunțat că au testat deja printarea de tuburi Venturi si alte accesorii pentru ventilatoarele artificiale, realizate cu rasina medicală biocompatibila.
Produsele urmează sa fie puse în posesia instituțiilor medicale, pentru a testa capacitatea de producție în situația cererii din partea spitalelor care tratează pacienții afectați cu noul virus, potrivit comunicatului de presă al companiei.
Prin tehnologia 3D se pot produce într-un timp record multe din componentele necesare ventilatoarelor. Până acum, imprimantele 3D au fost folosite la printarea protezelor, țesuturilor și a altor elemente medicale.
Specialiștii în tehnologia 3D din România pot furniza componente foarte importante folosite în secțiile de Terapie intensivă.
Tehnica de „fabricare” a unor componente de acest tip a fost utilizată și în Italia de la începutul acestei luni.
Un start-up italian a folosit o imprimantă 3D pentru a produce valve respiratorii pe care a anunţat că le donează spitalelor care au nevoie. Un spital din Brescia a cerut sprijinul unei companii start-up după ce a rămas fără valvele care conectează aparatele de ventilat cu măştile pacienţilor. Astfel că în prima etapă , adică în 24 de ore, au fost printate la o imprimantă 3D un număr de 100 de valve pentru aparatele de ventilare pulmonară. După testare, medicii au văzut că valvele sunt la fel de bune precum originalele. O valvă costă aproape 1 liră, adică aproximativ 5 lei.
În urmă cu o lună, producătorul chinez de vehicule electrice BYD a anunţat că produce 5 milioane de măşti şi aproximativ 300.000 de recipiente de dezinfectanţi pentru mâini pe zi.