Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență pregătit de Guvernul Orban, funcționarilor publici li se va putea aplica șomajul tehnic pe durata stării de urgență.
Forma actuală a Codului Administrativ nu permite ca un funcționar public să fie trimis în șomaj tehnic.
Proiectul de Ordonanță de Urgență, obținut de reporterul Mioara Costin, de la Realitatea PLUS, modifică anumite articole din Codul Administrativ, astfel încât o evaluare profesională a angajatului să poată duce și la o suspendare a raportului de muncă la inițiativa conducătorului autorității sau
instituției publice.
Suspendarea se poate face destul de simplu, printr-un act administrativ.
Excepții sunt cazurile prefectului, subprefectul, secretarul general al unei instituții sau cel adjunct, care nu pot fi trimiși în șomaj tehnic.
Această modificare se poate face în timpul stării de urgență.
În plus, în cazul în care este vorba de mai multe persoane din cadrul unei direcții, compartimente, suspendarea se poate face prin rotație, doar 15 zile de lucru pe lună.
În finalul proiectului de OUG se precizează că angajatul va primi o indemnizație reprezentând 75% din salariul său de bază.
România a intrat în regim de urgență pe 16 martie. Săptămâna viitoare, președintele Klaus Iohannis urmează să prelungească durata cu încă o lună, așa cum a anunțat.