”Pasagerii afectaţi pot rezerva acum bilete pe zboruri Wizz Air cu tarife începând de la 49.99 EUR folosind codul rezervării Blue Air. Rezervările pot fi efectuate prin intermediul paginii Wizz Air pentru tarife speciale, a transmis în noaptea marți spre miercuri compania.
Şi Ryanair a anunţat că a lansat „tarife de salvare”, care pornesc de la 49,99 euro, pentru călătorii până pe 31 octombrie, cu menţiunea că pot fi rezervate până la miezul nopţii de 9 septembrie.
Miercuri, 29 de curse Blue Air care ar fi urmat să decoleze de pe Aeroportul ”Henri Coandă” au fost anulate.
Compania a anunţat marţi că anulează toate decolările de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie, ca urmare a faptului că Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea Blue Air, pentru o datorie de peste 28 de milioane de lei.