În opinia jurnalistului, din ceea ce au prezentat până acum cei de la Rise Project nu rezultă că ar fi probe care să fie folosite în dosar sau care să ducă la întărirea acestuia.
"Deocamdată nu pot afirma că valiza asta va exploda sub fotoliul lui Dragnea, pentru că nu am date", a spus CTP.
Autor de proze SF, Cristian Tudor Popescu propune un scenariu deloc implauzibil pentru realitatea politică de la noi:
"E bine că avem atâtea opinii, dar nu a fost cerută părerea unui expert, savantul Hurduc, ministrul PSD al Cercetării. O să vorbesc în numele dânsului, dânsul are o teorie că omul nu se trage din maimuță, oamenii vin din viitor printr-o lume paralelă. Dragnea îl apreciază deosebit pe acest savant.
Ce s-a întâmplat - această valiza, aidoma vaselor din cultură Cucuteni, potrivit teoriei lui Hurduc, nu aveau cum să fie înainte cu 5000 de ani i. H., ci au fost aduse din viitor. Așa s-a întâmplat și cu valiza, ea vine din viitor prin lumea paralelă.
În viitor se va întâmpla că Dragnea și șefi din Tel Drum vor ajunge la pușcărie. Acolo, serile în penitenciare sunt lungi, și, în afară boccelei pe care și-o ia fiecare la pușcărie, au făcut o valiză colectivă cu amintiri din vremurile de aur, la care să se uite cu toţii. Unul dintre ei, Liviu Dragnea, a ciordit valiza și a încercat să evadeze în timp și prin lumea paralelă a savatului Hurduc a ajuns în zilele noastre. Pe drum s-a împiedicat de o gâlmă spaţio-temporală şi a scăpat valiza şi a aterizat în zona rurală Teleorman. Dragnea a aterizat în fruntea PSD.
Din teoria pe care ar susţine-o savantul Hurduc, rezultă nu doar originea valizei, ci și explicația nervozității lui Dragnea. Ăsta nu e Liviu Dragnea, ci Liviu Dragnea din viitor care știe ce s-a întâmplat cu el", a declarat CTP la Digi24.