"Victorie imensă pentru Simona în faţa Ekaterinei Makarova (n.r.-joi seară, în "sferturile" de la Dubai), care îi putea deveni o adevărată Nemesis dacă o învingea şi acum, după usturătoarea înfrângere de la Australian Open.
De la Sharapova Cincinnatti Open, Simona ori a câştigat clar, ori a pierdut clar tot ce a jucat - sfertul de la Dubai fost primul meci pe muchie de cuţit. Ca joc, Simona a fost oscilantă, alternând momentele de luciditate şi precizie, cu greşeli neforţate, în special cu forehandul în lung de linie şi duble greşeli (am numărat 7) în momente importante. Din nou a scos capul vechea ei slăbiciune pe serviciul 2.
Ceea ce a salvat-o a fost psihicul, în sfârşit stabil, cum nu l-a mai avut de prin primăvara trecută.
În setul decisiv a avut 5-3 şi serviciul. Din acel moment a pierdut 9 puncte, reuşind să mai câştige doar unul. La 5-5 m-am temut că se prăbuşeşte. A apărut însă privirea aceea rece şi concentrată care m-a făcut s-o numesc Mangusta prin august 2013.
Makarova s-a agăţat înspăimântător, a respins 5 mingi de meci, şi iarăşi mi-a fost frică.
Dar Simona a rămas calmă, adunată, a reuşit, spre deosebire de meciul pierdut în faţa Garbinei Muguruza la Galaţi, să digere rapid atât propriile ratări, cât şi loviturile de excepţie ale Makarovei.
N-a fost un meci mare, a fost un meci important. Atât de important prin propulsia psihică pe care i-o poate imprima Simonei, încât o văd în stare să câştige turneul, chiar dacă o aşteptă în semifinală Caroline Wozniacki şi în finală, din nou, Muguruza..", a scris CTP.