Inițial, Piedone a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru săvârșirea a trei infracțiuni de conflict de interese, însă magistrații i-au schimbat încadrarea în folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, pentru care a primit un an închisoare. Judecătorii au dispus însă amânarea aplicării acestei pedepse pe un termen de supraveghere de 2 ani.
''În baza art. 83 alin. 1, 3 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C.pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri'', se arată în decizia instanței.
Pe durata termenului de supraveghere, Piedone trebuie să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
De asemenea, pe durata termenului de supraveghere, Piedone nu are voie să exercite funcția de primar.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Cristian Popescu — Piedone a fost trimis în judecată pe 7 noiembrie 2016, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de conflict de interese, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului General.
Procurorii susțin că, în calitate de primar al Sectorului 4, în perioada 2013 — 2014, Cristian Popescu-Piedone a semnat acorduri și autorizații de funcționare pentru SC God Trust Enterprises SRL, având ca obiect principal de activitate restaurante, societate unde cei doi copii ai săi dețin calitatea de asociat și funcția de administrator.
De asemenea, Piedone era acuzat că a semnat, în calitate de primar, în perioada 2013 — 2015, acorduri de funcționare pentru alte două societăți deținute de copiii săi, respectiv SC Sport Team Kart SRL și SC Chocoland SRL.
"În perioada 2013 — 2015, Cristian Popescu — Piedone a semnat pentru SC Sport Team Kart SRL SRL, având ca obiect principal de activitate alte activități recreative și distractive, două acorduri de funcționare pentru punctul de lucru din Parcul Lumea Copiilor, zona karturi, sector 4 București, societate la care numitul P.V. (fiul acestuia) deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, și în urma cărora unitatea a început/și-a desfășurat activitatea comercială. De asemenea, Cristian Popescu — Piedone a semnat, în anul 2015, acordul de funcționare pentru un punct de lucru din București al SC Chocoland SRL, având ca obiect principal de activitate comerț cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate, societate la care numita P.A.M. (fiica acestuia) deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, și în urma cărora unitatea a început desfășurarea activității comerciale", mai spuneau procurorii.