„Am primit semnale numeroase din partea profesorilor dar şi a părinţilor preocupaţi atât de sănătatea copiilor cât şi de calitatea actului educaţional.
Cei cu care am discutat, înţelegând situaţia complicată prin care trece societatea, au o propunere simplă adresată autorităţilor.
Mutarea în această perioadă a “vacanţei mari“ urmând ca recuperarea procesului de educaţie să se realizeze pe perioada verii.
Astfel, se va ieşi din perioada gripei sezoniere şi s-ar putea concretiza o serie de măsuri sanitare care astăzi sunt în lucru.
Ar fi în discuţie câteva săptămâni până la obişnuita vacanţă de iarnă.
La rugămintea celor cu care am comunicat, pun în dezbatere această temă”, a scris Cristian Diaconescu pe Facebook.