În ultima vreme a avut numai ghinioane. Pe de o parte procesele cu fosta nevastă din cauza fiicei lor, pe de altă parte necazurile cu poliţia din cauza cărora a şi făcut puşcărie câteva luni bune. Doar iubirea Laurei Dincă (22 de ani) i-a mai alinat suferinţa lui Cristian Boureanu (45 de ani) şi l-a ajutat să-şi ţină fruntea sus, iar dovada aceasta de loialitate l-a ajutat să ia cea mai importantă decizie din viaţa lui. Astfel, afaceristul s-a decis să-şi pună pirostriile a treia oară, anul viitor. ”Laura şi Cristi se vor căsători în 2019. Anul acesta a fost unul în care au stat, s-au relaxat şi au stabilit lucruri importante, printre care şi nunta. Au ales şi naşii, s-ar putea să aibă chiar două perechi de naşi, dar încă nu sunt decişi cu locul. Ei vor să se căsătorească în străinătate, însă asta depinde de un lucru important, căci lui Cristi trebuie să i se ridice interdicţia de a părăsi ţara”, ne-au povestit surse din anturajul Boureanu-Dincă.
Sursa: click.ro