Instanţa a dispus ca Boureanu să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia nu este însă definitivă, potrivit www.agerpres.ro.
Dacă decizia Judecătoriei va fi menţinută de Tribunalul Bucureşti, Cristian Boureanu va avea mai multe interdicţii, printre care să nu părăsească domiciliul fără permisiunea organelor judiciare şi să nu comunice cu persoanele vătămate - Adrian Ovidiu Andrei şi Dorin Costel Iamandi - sau membri de familie ai acestora, precum şi cu martorii care au asistat la incident.
Mandatul de arestare preventivă emis anterior pe numele lui Cristian Boureanu expiră pe 10 iulie.
Pe 9 iunie, în jurul orei 1,30, Cristian Boureanu se afla într-o maşină condusă prietena lui, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliţie rutieră pe bd. Aviatorilor.
În momentul în care poliţiştii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a ameninţat un poliţist şi i-a prins acestuia degetele mâinii drepte, prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt cămaşa uniformei şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Poliţistul a reacţionat şi l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ.
Boureanu a fost imobilizat, încătuşat şi condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, lui Boureanu i s-a făcut rău, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca.
Fostul parlamentar a fost externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca, de unde a fost preluat de poliţişti şi dus în faţa unui procuror, care a decis reţinerea lui pentru 24 de ore. Ulterior, pe 10 iunie, un magistrat a decis ca Boureanu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.