Vineri este o zi crucială pentru Cristian Boureanu. Înalta Curte de Casație și Justiție va lua vineri o decizie în cazul fostului deputat, legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată București-Constanța.
Procesul e cu miză mare pentru Boureanu pentru că ar putea să se întoarcă în închisoare, potrivit Realitatea PLUS.
În primă instanță, Cristian Boureanu a fost condamnat la 4 ani și 3 luni de închisoare. Fostul deputat a primit decizia pe 24 martie 2022. În același dosar, și fostul ministru de finanțe Sebastian Vlădescu a fost condamnat la 8 ani și 6 luni cu executare, pentru luare de mită și trafic de infuență.
Megadosarul „Mită la CFR” a fost plimbat în instanțe în ultimul an.
Instanța Supremă a mai decis anul trecut și confiscarea de la Cristian Boureanu a sumei de 2.111.799,71 euro.
Potrivit DNA, dosarul „Mită la CFR” vizează infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005-2017, respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro de către o companie străină, cu titlu de comisioane, unor oficiali români în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.
Cristian Boureanu este acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit DNA, în același dosar au fost trimiși în judecată Mircea Ionuţ Costea (fost angajat la Ministerul Finanţelor şi fost director al Eximbank) - trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită şi Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) - luare de mită.
În același dosar, potrivit deciziei în primă instanță din martie anul trecut, s-a decis și confiscarea mai multor sume de bani de la:
- Sebastian Vlădescu echivalentul a 3.040.050 de euro
- Mircea Ionuț Costea, fost funcționar public și președinte al băncii de stat Eximbank, echivalentul a 2.544.000 de euro
- Mihaela Mititelu, o femeie de afaceri apropiată conducerii companiei CFR, suma de 1,66 milioane de euro
- Constantin Dascălu, fost secretar de stat în cadrul ministerului Transporturilor, suma de 1.114.000 de euro
- Cristian Boureanu, fostul deputat liberal, suma de 2.111.799 de euro.
Cristian Boureanu a fost deputat PDL în două legislaturi, 2004-2008 și 2008-2012.
Iar Sebastian Vlădescu a fost ministru de finanțe în timpul guvernării Tăriceanu, între anii 2005 și 2007 și în Cabinetul Boc, din decembrie 2009 până în septembrie 2010.