„Eu nu prea cer pentru că trebuie să dau altora. Nu aș vrea să facă calculele, pentru că ne prinde campionatul viitor, ce înseamnă cheltuielile pentru nouă copii, cu școli, cu case, cu bone, cu mașini și încă 20 de persoane, care nu fac parte din cei care ajută copiii, mă refer la șoferi, bone,” a spus Borcea.
Cristi Borcea este căsătorit pentru a treia oară, dar are nouă copii cu patru femei. Din prima căsnicie, cea cu Mihaela, au rezultat doi băieți și o fată: Patrick, Melissa și Angelo. Din cel de-al doilea mariaj, cel cu Alina Vidican, îi are pe George Alexandru și Gloria. În timp ce era căsătorit cu Alina Vidican, Cristi Borcea a mai făcut o fetiță, Andreina Carolyn Christine, cu avocata Simona Dana Voiculescu. Iar din căsnicia cu Valentina Pelinel, omul de afaceri îi are pe micuții Milan, Indira Maria și Rania Maria.
„Am fost și sunt gelos, normal. În momentul în care iubești, ești gelos. În momentul în care nu iubești, nu ești gelos. Întotdeauna în jurul oamenilor cu bani, oamenilor puternici, 90% din timp sau cu cine ne vedem, mă refer la toți, îți cer câte ceva, asta e problema,”a spus fostul acționar de la Dinamo.
În ceea ce privește persoanele e care le întreține financiar, Borcea a uimit prin declarații demne de un adevărat magnat:
„Pe fiecare lună am în întreținere peste 50 de persoane permanent. Nu vorbesc de angajați, nu vorbesc de salarii. Și atunci este normal că se uită majoritatea la tine și văd condițiile în care stau copiii mei și unde învață… Dar nu știu prin câte am trecut și ce am pătimit și prin câte suferințe, asta e viața” a spus Cristi Borcea în podcastul „Fiță cu Adiță”.