Potrivit procurorului Viorel Teliceanu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, bărbatul locuia la trei-patru case depărtare de locuinţa victimelor şi nu are antecedente penale.
"A explicat autorul că motivaţia de bază a fost faptul că avea nevoie de bani întrucât era consumator de droguri. În ziua respectivă a consumat droguri, cam toată ziua. Nemulţumit de faptul că nu a găsit decât 250 de lei, autorul a decis să se răzbune pe fiica cea mare a familiei şi, în consecinţă, a săvârşit şi o infracţiune de viol", a declarat, sâmbătă, Teliceanu.
Potrivit acestuia, pentru a disimula scopul săvârşirii faptelor, autorul a susţinut că ar fi intrat în casa vecinilor "în scop de răzbunare, cumva pentru că decedatul ar fi avut o relaţie cu soţia autorului, lucru neadevărat".
„Autorul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor, ne-a dat şi detalii, s-a efectuat şi o percheziţie la domiciliul acestuia, unde au fost găsite mai multe bunuri, care probează în mod complex săvârşirea faptelor care i se impută. Am găsit şi maceta cu care s-a sâvârşit crima, hainele pe care autorul le avea asupra lui, am găsit bunuri luate de la faţa locului şi aruncate la o pubelă de gunoi pentru că îi era teamă autorului că i-ar putea rămâne amprentele pe bunurile respective. El a venit pregătit cu cagulă, cu mască, cu mănuşi, dar la un moment i-a căzut o mănuşă şi s-a gândit că îi pot rămâne amprentele", a spus Teliceanu.
Procurorul a declarat că faptele s-au comis cu lumina stinsă, "prin urmă distingându-se persoanele respective", iar criminalul a susţinut că nu a ştiut că şi-a omorât vecinul, aflând vestea dimineaţa.
"După părerea lui, acea persoană avea ceva resurse financiare întrucât îşi făcuse un gard şi un acoperiş nou. Şi a tras concluzia că ar avea bani. Targetul lui era să sustragă aproximativ 2.000 de lei. (...) El a intrat în living, din living a mers mai departe în dormitor, unde dormeau decedatul, soţia şi copilul şi acolo a început să sâvărşească faptele de natură violentă. Ulterior, s-au deplasat în zona de living. Soţul a rămas aşa cum era în dormitor, iar ceilalţi au fost duşi în baie, mama, fiul şi fiica cea mică, şi el violat-o pe fiica cea mare în living", a mai spus procurorul, potrivit AGERPRES.