Autoritățile au intervenit după ce au fost alertate despre atacul brutal. Femeia de 29 de ani și-a agresat bunica, lăsând-o într-o stare critică. Victima a fost transportată de urgență la spital, însă, din păcate, a murit la scurt timp din cauza rănilor grave.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, polițiștii au fost sesizați, în seara de 30 mai, prin apel 112, că o femeie a fost găsită inconștientă în curtea locuinței sale, din comuna Găneasa, județul Olt.
„În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit faptul că femeia prezenta mai multe leziuni, iar între acestea și deces există legătură de cauzalitate. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt”, a transmis, miercuri, Poliția Olt.