Bărbatul în varsta de 45 de ani a fost cel care a și anunțat gestul orbil pe care l-a comis, ieșind în fața blocului și strigînd că și-a omorât partenera, potrivit PTV Olt.
„La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care a identificat trupul unei tinere, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Slatina, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
De asemenea, a fost identificat și un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Slatina, bănuit de comiterea infracțiunii, care se află în custodia polițiștilor”, transmite IPJ Olt.
În cauză, a fost anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care a preluat cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.
Potrivit IPJ Olt, din primele date, nu au fost sesizări anterioare ale femeii, cu privire la faptul că ar mai fi fost agresată, și nu există dosare penale în lucru.