Autorii crimei locuiesc pe strada Livezilor, din Sectorul 5 al Capitalei. Afaceristul italian a fost ucis într-un bloc din cartierul Ferentari de către fostul soț al femeii cu care victima a avut o relație.
Foto: Blocul în care a fost ucis afaceristul italian
Și femeia a luat parte la asasinat, iar cei doi l-au supus unor chinuri groaznice înainte de a-l ucide. Anchetatorii verifică fiecare centimetru din apartamentul bărbatului care l-ar fi omorât pe italian.
Înainte de a ajunge la cei doi criminali, oamenii legii au audiat-o pe menajera afaceristului, cea care și-a dat prima seama că ceva s-a întâmplat pentru că bărbatul în vârstă de 64 de ani lipsea.
Preț de câteva ore, polițiștii au percheziționat casa afaceristului, în speranța de a strânge cat mai multe probe. În complexul unde stătea italianul, accesul a fost restricționat pentru câteva ore.
Oamenii legii au căutat probe ADN și au discutat cu localnicii pentru a stabili unde a fost omorat barbatul. Cei care locuiesc în zonă s-au simțit deranjați de prevența camerelor de filmat și i-au gonit pe jurnaliști.
Cadavrul afaceristului italian a fost găsit carbonizat în portbagajul propriei sale mașini. Poliția Capitalei a colaborat cu autoritățile din Italia pentru a obține informații despre identitatea acestuia, întrucât mașina era înmatriculată în peninsulă.
Bărbatul era stabilit în România de mai bine de 10 ani și avea afaceri aici. Era un bărbat înstărit, spun surse apropiate anchetei, și obișnuia să întrețină relații sexuale cu femei ușoare.