Subiectul existenţei fantomelor a fost îndelung dezbătut. Dar cum explică oare psihologii existenţa acestor fenomene şi de ce unele persoane suferă de fasmofobie?
Auzul unor paşi în spatele tău, stările de leşin care îţi sunt provocate la gândul că în încăpere este o fantomă, sau sentimentul că în permanenţă eşti privit, sunt la fel de familiare precum pielea de găină la auzul unor sunete ciudate.
Te-ai întrebat vreodată cum explică psihologii toate aceste fenomene ciudate?
Joe Nickell, cercetător principal într-o organizaţie care promovează cercetarea ştiinţifică şi investigarea paranormalului a cercetat existenţa fenomenelor şi alte fenomene neobişnuite timp de 40 de ani, fără să descopere nimic paranormal.
„Am investigat case bântuite, hanuri, teatre, cimitire, faruri, castele, închisori vechi, chiar şi clădiri de birouri, şi am descoperit lucruri interesante“, a spus Joe. Acesta este de părere că fantomele sunt adesea rezultatul gândurilor, fenomene de mediu sau stări fiziologice, cum ar fi paralizia în somn sau pur şi simplu halucinaţiile, scrie today.com.
Paralizia în somn
Paralizia în timpul somnului înseamnă că te simţi conştient, dar nu te poţi mişca. Se produce când o persoană traversează două stadii de trezire şi somn, când creierul se trezeste din starea de REM (n.r. - rapid eye movement - mişcare rapidă a ochilor), a spus doctor Priyanka Yadav, un specialist în somn din New Jersey. „Această stare poate dura de la câteva secunde până la un minut sau două şi este adesea asociată cu halucinaţii hipnagogice, lucrurile pe care le vedeţi atunci când încercaţi să vă treziţi“, a spus Yadav.
Oamenii care suferă de acest sindrom susţin că aud voci, simt atingeri sau chiar văd anumite apariţii, cum ar fi şerpi, păianjeni, hoţi sau chiar fantome. „Unii oameni au viziuni atât de profunde încât simt că cineva încearcă să-i stranguleze sau să îi sufoce. Văd cum cineva vine în camera lor, iar ei nu sunt în stare să se mişte, să ţipe sau să se apere“, a spus Yadav.
Oamenii care raportează bântuirile se vor confrunta de multe ori cu aceste experienţe când se duc la culcare sau în mijlocul nopţii. „Vor pune că nu s-au putut mişca. E de ajuns acest simptom pentru a diagnostica pe loc fenomenul. Este extrem de comună şi foarte adesea, cea mai simplă şi cea mai bună explicaţie pentru cineva care spune că a văzut o fantomă“, a explicat specialistul.
O „farsă a ochiului“
Paralizia în somn nu este singura explicaţie. Observarea unei fantome poate fi introdusă şi ca urmare a unei stări psihotice, consumul de droguri, privarea de somn sau epilepsie de lob temporal. O fantomă poate fi, de asemenea, o iluzie produsă de creier, în special atunci când o persoană este foarte obosită.
Studiile au aratat ca persoanele care sunt sensibile, obosite sau care sunt cu mintea în altă parte pot fi mai predispuse să vadă astfel de apariţii.
Înhalarea de monoxid de carbon
Otrăvirea cu monoxid de carbom provoacă halucinaţii, iar aceasta este o altă explicaţie posibilă pentru cei care sunt convinşi că au văzut fantome. În 2005, o femeie a fost găsită delirând şi povestind că a văzut o fantomă, în timp ce făcea duş. S-a descoperit că un încălzitor de apă cu gaz a fost instalat necorespunzător, în casă fiind scurgeri de monoxid de carbon.
Alte explicaţii pentru „existenţa fantomelor“:
joasa frecvenţă a undelor sonore (infrasunete), care provoacă sentimente de nervozitate, disconfort şi vibraţii la nivelul ochiului, care pot produce iluzii
fluctuaţiile în câmpul electromagnetic, care pot interacţiona cu creierul, provocând ameţeli şi halucinaţii
iluminat insuficient sau o temperatură foarte joasă care, în anumite circumstanţe, pot crea senzaţia unor apariţii paranormale.
Pe baza acestor explicaţii, în 2009, un grup de cercetători din Londra au creat o „casă bântuită“, unde au fost aduşi 79 de subiecţi, fiind invitaţi să-şi petreacă 50 de minute în interior. Mulţi participanţi au raportat senzaţii anormale de diferite tipuri.
Sursa: Adevărul