Episcopii au decis să facă alianţă cu Biserica Ortodoxă Română pentru a susţine demersul de declanșare a referendumului pentru modificarea art. 48, alin. 1 din Constituția României. Astfel, se doreşte modificarea acestui articol pentru a se scrie clar că familia înseamnă comuniunea dintre un bărbat şi o femeie.
Cozmin Guşă a precizat că "normalitatea trebuie statuată în Constituţie" şi că "traversăm o perioadă lungă de dictatură a minorităţilor".
"Această decizie a Bisericii Catolice poate să fie analizată din multe unghiuri, dar în orice caz este una de maximă importanţă. Nu pentru că ar fi atât de numeroşi catolicii în România, dar să ştiţi că sunt destul de mulţi. Simbolistica faptului că cealaltă Biserică creştină din România, respectiv Biserica Catolică achesează la un demers iniţiat de către Biserica Ortodoxă, prin Înalt Preasfinţitul Ioan al Banatului, asta deja naşte o cu totul altă perspectivă despre cum se vor aşeza treburile în România. Nu e vreun demers împotriva homosexualilor, nu e vreun demers de intoleranţă, ci un demers puternic de normalizare a percepţiei despre relaţiile interumane. Normalitate înseamnă şi ceea ce este în Biblie, dar şi ceea ce trebuie statuat în Constituţie şi ceea ce întâlnim în viaţa de toate zilele. Ceea ce considerăm marea masă a oamenilor că trebuie să facă parte, fără să-i deranjeze nici pe unii, nici pe alţii, din viaţa noastră cotidiană. Noi traversăm o perioadă lungă de dictatură a minorităţilor, care într-un fel sau altul a marcat construcţia şi evoluţia Statelor Unite ale Americii până la acest statut, pe care cred că tocmai l-a pierdut, de lider mondial fără concurent. Pe baza acestei dictaturi a minorităţilor, fie că erau religioase, sexuale sau de altă natură, America s-a construit şi a ajuns acolo unde a ajuns", a spus Cozmin Guşă.
Cozmin Guşă a subliniat că simbolistoca este una foarte importantă şi a amintit că trebuie să rămânem toleranţi cu minorităţile sexuale. "Dar că trebuie să statuăm pentru sănătatea mentală a populaţiei noastre acest fapt în Constituţie, de asemenea sunt de acord", a spus Guşă, care a vorbit despre paşii către normalizare.
"România este o ţară tolerantă, poate printre cele mai tolerante din Europa, dar în acelaşi timp noi trebuie să dăm dovadă şi de normalitate. Acest demers al Bisericii Catolice, practic, reaşază şi susţine acea acţiune care a fost atât de dezbătută, dar care, pe lângă faptul că a generat activitatea de a semna a atâtor milioane de români, bineînţeles că a fost în acordul altor milioane de români care n-au apucat să semneze, dar bineînţeles că achesează şi ei la o asemenea acţiune. Simbolistica este una importantă, este una care ne desprinde cumva de o tendinţă de tip Euroatlantic, care pe baza unor oameni importanţi din suprastructură, care sunt homosexuali declaraţi, au făcut demersuri importante pentru ca în România acest lucru să nu fie marcat în Constituţie. Că ne diferenţiază este foarte bine, pentru că acesta este spiritul poporului. Că trebuie să rămânem toleranţi cu minorităţile sexuale, şi asta e obligatoriu. Dar că trebuie să statuăm pentru sănătatea mentală a populaţiei noastre acest fapt în Constituţie, de asemenea sunt de acord. Asta va provoca mutaţii importante de normalizare", a afirmat consultantul politic.
Cozmin Guşă a reiterat cât de importantă este conlucrarea dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică.
"Această alianţă pe acest subiect atât de discutat atât în Biserica Ortodoxă, cât şi la Vatican, deschide probabil o perioadă de pace şi conlucrare între cele două Biserici creştine din România. A venit şi vremea păcii în România, pentru că pe baza războaielor n-am făcut altceva decât să slăbim fibra naţională", a mai zis consultantul politic.