"Este o propunere pe care, dacă o accept, poate crea o sinergie în interiorul curentului suveranist din România. Am stat de vorba cu George Simion, a reiterat propunerea privind candidatura mea cu sprijinul AUR și concluzia a fost pozitivă, am acceptat să candidez la Primăria Generală. (...) Un alt motiv pentru care am acceptat a fost acela ca, prin candidatura mea, fie că voi câștiga, fie că nu, să-l impunem pe George Simion drept candidat la președinție", a afirmat Cozmin Gușă, în direct la Realitatea Plus.
"Bucureștiul trebuie să fie un oraș prosper, iar companiile, dacă vor fi încurajate să investească așa cum se cuvine, probabil că-și vor putea folosi fondurile de șpagă și pentru salarii mai mari. Cu Nicușor Dan mi se pare că este din filmul <<Gradinița de copii, plină e de jucării>> Toți primarii generali și-au adus o serie de trepăduși cu care au sufocat administrația, amante care stau de 20-30 de ani pe fotoliile bine plătite de la PMB. Nicușor Dana făcut cel mai puțin împotriva acestei mafii, pentru că el a fost emanatul Statului Paralel", a explicat Cozmin Gușă.
"Eu mă enervez greu, prietenii mei știu, dar când mă enervez acționez decisiv. Cum spune prietenul meu Maricel Păcuraru, cei care au încercat să mă sperie facându-mi ceva la mașină m-au întărâtat", a mai precizat consutantul politic.