”Dragnea a fost lup alfa și a pierdut și s-ar putea să fi pierdut într-un fel iremediabil. A avut o strategie haotică și greutățile pe care le are, apropo de Teldrum, au dus la imposibilitatea lui de a mai conduce PSD. Acum, un om înțelept, în situația lui, ar face un pas în spate. Tot ar rămâne un om relevant în partid dacă ar face un pas în spate. El a ratat că și-a dorit să rezolve doar pentru sine tema amnistiei și grațierii”, a punctat Cozmin Gușă în emisiunea lui Octavian Hoandră.
Totodată, Gușă a mai subliniat că, în prezent, ”jocul extern” nu mai poate să-l salveze pe Liviu Dragnea.
”Jocul extern nu mai poate să-l salveze pe Liviu Dragnea. Din cauza lipsei lui de dorință în a promova proiecte pentru a promova România, cei de lângă el au început să-l izoleze. Problema lui Liviu Dragnea este una complexă”, a precizat consultantul politic.
Cozmin Gușă a mai afirmat că la Liviu Dragnea s-a văzut ”lipsa de anvergură, lipsa de lecturi și lipsa de idei pentru a genera niște proiecte relevante”.
Făcând referire și la premierul Tudose, Cozmin Gușă a aplaudat evoluția primului ministru.
”Am o vorbă bună legată de evoluția lui Mihai Tudose. Îl cunosc de mult timp și mă aștept să lanseze proiecte macro economice importante. Niciun ministru nu a început nimic acum. El trebuie să vină cu carnea, consistența proiectelor”, a adăugat Gușă.