În 25 septembrie, la un an de la scandalul de fraudare a bacalaureatului, Costica Vărzaru, fosta directoare a liceului Dimitrie Bolintineanu a primit sentinţa: trei ani de închisoare cu suspendare şi o sută de zile de muncă în folosul comunităţii.
"Instanţa de judecată are în vedere în stabilirea naturii şi cuantumului pedepsei ce urmează a se aplica inculpatei interesul societăţii, în condiţiile în care ca şi profesor nu s-au ridicat obiecţiuni cu privire la probitatea sa profesională, probitate care poate fi pusă în slujba societăţii, cu atât mai mult cu cât costurile aferente executării pedepsei în detenţie sunt suportate tot de către contribuabili"
Magistraţii mai spun că...
"...inculpata a fost îndepărtată de tot ce înseamnă funcţii de conducere sau decizie cu privire la examene importante din viaţa elevilor, iar potrivit consilierului de probaţiune, reconsiderarea sistemului de valori al inculpatei din perspectiva rolului şi importanţa profesiei de cadru didactic poate avea loc prin implicarea acesteia în programe de consiliere organizate la nivel comunitar"
Judecătorii au subliniat că fosta directoare a adus atingere "imaginii şi încrederii de care se bucură sistemul de învăţământ", sugerând că este posibilă promovarea unor examene prin fraudă. În acelaşi dosar a fost condamnată şi Elena Dumitru, fosta secretară a liceului, la şase luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.