"Autorităţile statului român şi-au făcut foarte bine treaba. În perioada monitorizată au fost emise către populaţie 55 de avertizări prin sistemul Ro-Alert. Important este să transmitem tuturor românilor că suntem pregătiţi să facem faţă cantităţilor de precipitaţii şi, mai ales, viiturilor, indiferent de zona despre care vorbim. (...) Astăzi, avem doar două localităţi care ar putea să prezinte risc - Maratca şi Rădăuţi-Prut din judeţul Botoşani. În ambele situaţii, deja atât colegii de la Apele Române, cât şi cei de la ISU sunt în zonă, sunt pregătiţi şi, evident, că vom reuşi să facem faţă dacă va fi cazul", a spus Alexe.
Ministrul a precizat că, deși în prezent sunt în vigoare trei coduri roșii de inundații care vizează județele Buzău, Brașov și Harghita, autoritățile sunt pregătite să intervină, fiind vorba de suprafețe reduse din aceste județe. În plus, începând de sâmbătă dimineaţa, nivelul apelor din zonele afectate va scădea, iar frontul atmosferic se va deplasa către vestul ţării.
"Aş vrea să să mai spun că dacă vârful va fi vineri seara, de sâmbătă dimineaţă deja suntem pe scădere a nivelului apei şi foarte important de menţionat este faptul că, începând cu sâmbătă dimineaţa nu vom mai avea precipitaţii în zona de nord a Moldovei, iar frontul atmosferic se va deplasa către vestul ţării. De asemenea, aş vrea să menţionez că, la nivel de ţară, indiferent de bazinul hidrografic de care vorbim, suntem pregătiţi şi cu saci, şi cu panouri, astfel încât să facem faţă. Cert este că, astăzi, atât colegii din Ministerul de Interne, cei de la ISU, cei de la Apele Române din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, sunt pregătiţi să intervină şi vom face faţă oricărei situaţii", a mai spus Costel Alexe.