Liga a organizat vineri o videoconferinţă cu reprezentanţii celor 20 de cluburi având loc un schimb de idei în ceea ce priveşte reluarea antrenamentelor şi posibilitatea repornirii campionatului, suspendat din luna martie.
\"\"Nu s-a luat nicio decizie la reuniunea de vineri, doar s-a făcut un schimb de opinii privind strategia Project Restart. Am căzut de acord să continuăm discuţiile cu toţi cei implicaţi pentru a ajunge la un numitor comun. Cluburile şi-au exprimat dorinţa de a duce la bun sfârşit actualul sezon, dar având în prim plan sănătatea jucătorilor\"\", se arată într-un comunicat al Premier League, citat de Agerpres.
UEFA a cerut ligilor europene de fotbal să prezinte, până cel mai târziu pe 25 mai, planurile lor de reluare a sezonului, întrerupt din cauza pandemiei. Olanda este prima țară care a decis anularea sezonului, în timp ce Franța a decis să ofere titlul echipei Paris Saint-Germain.