Anunțul a fost făcut după întâlnirea cu ministrul de interne, Marcel Vela, și pe ministrul sănătății, Victor Costache, despre evaluarea măsurilor luate pentru combaterea epidemiei de COVID-19. Discuțiile au avut loc într-o ședință de urgență, marți, la Cotroceni, de la ora 12.00.
La finalul ședinței, președintele domnul Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă.
„Am evaluat situatia care, dupa cum stim cu totii, devine tot mai complexa.
Am discutat masurile suplimentare care se cer luate in aceasta perioada.
Am convenit ca e nevoie de masuri suplimentare pentru a fi in situatia sa ingradim, sa incetinim raspandirea infectiei.
Se vor introduce noi restrictii de circulatie și noi restrictii pentru romani, in sensul ca ce a fost pana acum recomandare devine o obligatie, dupa principiul stam acasa.
Evident ca oamenii pot iesi ca sa mearga la serviciu si sa se intoarca de la serviciu, sa iasa sa faca cumparaturile absolut necesare de pe o zi pe alta.
Insă, aceste restrictii devin obligatii.
Am convenit ca in aceasta perioada sa pregatim pentru persoanele care sunt in carantina sau in izolare luam masuri de supraveghere electronica, fiindca este absoluta nevoie ca aceste masuri sa fie respectate integral.
Am convenit sa folosim și Armata pentru a gestiona mai bine situatiile create in teren. In acest fel , Armata va pune la dispozitie personal care va veni sa suplimenteze fortele de ordine publica, jandarmerie si politie.
Un punct foarte special, tin neaparat sa-l mai mentionez: Persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani.
Este evident ca avem nevoie de masuri speciale dar si de restrictii speciale. Si, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65 de ani , pentru aceste persoane se vor introduce restrictii speciale, in sensul că vor trebui, in interesul lor propriu, sa stea practic tot timpul acasa.
Am discutat si alte masuri care se cer luate fie prin ordonante de urgenta ale Guvernului, fie prin hotarâri ale Guvernului, fie prin ordine militare.
Aceste restrictii pe care tocmai le-am mentionat vor fi prelucrate astazi vor fi prelucrate in cursul zilei de astazi intr-o Ordonanta militara. Ordonanta militara care se va finaliza pana la sfarsitul acestei zile și restrictiile, dragi romani, vor intra in vigoare incepand de maine”, a transmis președintele după sedinta cu ministrii.
Tot astăzi, de la ora 14.00, Iohannis participă la o videoconferință cu managerii de spitale, cu premierul Ludovic Orban, și cu miniștrii Afacerilor Interne, Marcel Vela, Sănătății, Victor Costache, Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și Transporturilor, Lucian Bode, potrivit Administrației Prezidențiale.
Bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns la 8 decese, în ultimele trei zile. Primul a fost anunțat duminică, 22 martie. Potrivit bilanțului anunțat marți, 762 de cazuri au fost confirmate cu COVID-19. Luni, 23 martie, s-a ajuns la un număr record de noi cazuri - 143, iar bilanțul îmbolnăvirilor a atins 576 de cazuri confirmate de infectare cu COVID-19.
Într-o declarație de presă, președintele Klaus Iohannis a avertizat luni că autoritățile vor lua măsuri și mai dure în cazul în care se vor dovedi necesare pentru stoparea răspândirii pandemiei de coronavirus. Acesta a arătat că măsurile restrictive care au fost adoptate până acum de autorități "au fost luate gradual, în funcție de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului în comunitate”.
Luni, la o săptămână de la instituirea stării de urgență în România din cauza coronavirusului, au intrat în vigoare, de la ora 22.00, noile restricții de circulație în afara locuinței, iar Poliția a început controalele.