În noaptea de 4 spre 5 august, a spus medicul pentru un site, s-ar fi certat din nou cu soția sa. Cei doi aveau deja bagajele făcute, în condițiile în care urmau să plece în vacanță. Femeia ar fi luat băiatul în vârstă de nouă ani și ar fi plecat împreună cu acesta, adăpostindu-se în casa unei prietene. Bogdan Dionisie susține că, în dimineața zilei de 5 august, a mers la Poliție, însă soția lui ar fi părăsit țara, cu toate că nu avea asupra ei actele copilului și ar fi ajuns în Italia cu ajutorul surorii acesteia.
Medicul din Iași a afirmat că, după ce ar fi fost ținut în casa cumnatei sale, din Gavonata, provincia Allessandria, băiatul ar fi fost trecut fraudulos peste graniță și adus în România, la casa bunicilor materni dintr-un sat de lângă Pașcani, scrie presa.