Viceprimarul comunei Ungra din Brașov, Gheorghe Boboia, a fost reținut, apoi plasat sub control judiciar. Alesul local este acuzat că îl ținea pe băiat într-o cușcă și îl obliga să muncească în condiții grele la stână. Și părinții băiatului au fost plasați în arest la domiciliu. Sunt acuzați de complicitate deoarece încasau lunar 1.000 de lei pentru fiul lor.
Calvarul prin care a trecut copilul a durat 4 ani. În timpul audierilor, băiatul a povestit despre anii petrecuți în serviciul viceprimarului. Social democratul l-ar fi obligat să muncească în condiții grele și l-ar fi bătut de mai multe ori. Dacă refuza sau era obosit, copilul era torturat și pus să stea într-o cușcă. În plus, era deseori înfometat.
Adolescentul, care are acum 14 ani, a mărturisit că a încercat de mai multe ori să fugă, dar de fiecare dată a fost găsit de stăpân care l-a adus cu forța înapoi la stână, unde l-a bătut cu sălbăticie cu biciul.
Dezvăluiri șocante în cazul copilului ținut în CUȘCĂ. Torționarul era chiar viceprimarul localității, iar părinții primeau bani
Anchetatorii au ajuns la viceprimar după ce, în ianuarie, au reținut un alt bărbat, inginer silvic, care, la rândul lui, îl exploata pe copil.
În timpul audierilor, băiatul a povestit despre anii petrecuți în serviciul bărbatului. Totul s-ar fi întâmplat cu acordul tatălui său, care încasa până la 1.000 de lei lunar de la așa-zișii stăpâni.