Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, operația a durat mai bine de 4 ore, la care au participat specialiști de chirurgie plastică, chirurgie pediatrică şi ATI pediatrie.
Copilul de aproape 2 ani a fost sedat şi transportat la UPU SMURD cu elicopterul, din zona Zau de Câmpie, luni, acesta având mâna dreaptă prinsă într-o maşină de tocat.
În cadrul UPU SMURD, echipa medicală i-a extras copilului mâna din apparat, conform presei locale.
Ulterior, copilul a fost supus unei operații de aproximativ 4 ore şi jumătate.
Medicii au reuşit să păstreze 3 degete din 5, după ce au fost scoase din maşina de tocat.
„Din cauza gravităţii traumatismului şi a mecanismului, a fost necesară amputaţia degetelor 3 şi 4. Specialiştii estimează că pe viitor va mai avea loc o intervenţie chirurgicală, decizie ce va fi luată în funcţie de evoluţia viabilităţii locale a tegumentelor", au transmis reprezentanții spitalului.