Incidentul s-a produs, luni dimineaţă, în municipiul Buzău. Copilul de patru ani, care era acasă cu bunica sa, ar fi rămas nesupravegheat și, la un moment dat, s-ar fi urcat pe o măsuţă aflată lângă fereastră. De acolo, el a căzut în gol, de la circa 10 metri înălţime.
Din informațiile existente, iniţial, căderea copilului ar fi fost atenuată de sârmele de rufe de la bloc. Apoi, băieţelul s-ar fi prăbuşit pe terasa unei clădiri.
Echipajele medicale sosite de urgență la fața locului l-au resuscitat, iar copilul şi-a revenit, micuțul fiind preluat de urgenţă de ambulanţă şi dus la spital.
Fetiță de aproape 2 ani, rănită după ce a căzut de la balcon. Poliția încearcă să afle cauza accidentului
"La o primă evaluare medicală, minorul a suferit un traumatism cranio-facial cu epistaxis anterior oprit spontan şi uşoare contuzii la nivelul membrelor inferioare. La acest moment, el este stabil hemodinamic şi respirator, în curs de investigaţii", a transmis purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.
Poliţiştii au declanşat o anchetă, pentru a stabili cum s-a produs incidentul.