Incidentul s-a produs în 13 august, în Tiha Bârgăului. Copilul se afla la greblat fânul când, din greşeală, a dat peste o brichetă supraîncălzită de temperaturile crescute. Bricheta a explodat şi l-a rănit pe copil.
Acesta a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa cu multiple plăgi la nivelul corpului.
„În urma cercetărilor efectuate a fost depistat corpul din plastic, distrus, al unei brichete, stabilindu-se faptul că minorul ar fi lovit accidental, cu grebla, o brichetă al cărei gaz lichefiat ar fi fost supraîncălzit datorită teperaturile ridicate şi în aceste condiţii s-ar fi produs explozia brichetei”, precizează reprezentanţii IPJ Bistriţa-Năsăud, citaţi de adevarul.ro.