Doi angajaţi ai Protecţiei Copilului erau de serviciu în acel moment, însă gemetele de durere ale micuţului şi lacrimile acestuia nu le-au stârnit măcar atenţia. Abia vineri dimineaţa, în jurul orei 10:00, la mai bine de 14 ore de la producerea accidentului, angajaţii centrului au sunat la 112 şi o ambulanţă SMURD a venit să-l preia pe băieţel.
După evaluarea şi examinarea copilului, medicul a stabilit că este o urgenţă de grad zero şi au transportat copilul la serviciul UPU al Spitalului de Copii Braşov, scrie adevarul.ro.
După ce a primit îngrijirile medicale necesare, micuţului i-a fost pus un aparat gipsat pe antebraţul mâinii stângi.
"Este vorba despre un caz petrecut la data de 15.04.2021, la CTF Dale. Doi dintre copii s-au jucat, unul dintre ei a căzut şi s-a lovit la mână. În seara respectivă, niciunul dintre cei implicaţi nu a anunţat personalul de serviciu, aflat în alte încăperi ale casei de tip familial. A doua zi dimineaţă, copilul a spus educatorului de serviciu că îl doare mâna. A fost anunţat imediat asistentul medical, care a evaluat situaţia copilului. Ulterior, a fost apelat serviciul de urgenţă 112. Copilul a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital, unde s-a constatat fractura mâinii. I s-a aplicat o atelă gipsată şi, câteva ore mai târziu, s-a întors în casa de tip familial", a precizat DGASPC, într-un răspuns semnat de directorul general, Julieta Gârbacea, directorul adjunct, Mihai Priboi şi purtătorul de cuvânt, Lidia Mailat.