Soldații ruși au ucis 79 de copii și aproape 100 au fost răniți de la începutul războiului început de Rusia în Ucraina.
De asemenea, în Ucraina au fost distruse peste 280 de instituții de învățământ, 9 dintre ele au fost complet distruse.
„Majoritatea victimelor s-au aflat în regiunile Kiev, Harkov, Donețk, Sumy, Herson și Jytomyr. Această cifră nu este definitivă din cauza lipsei posibilității de inspectare a locurilor de bombardare, unde forțele armate ale Federației Ruse luptă activ”, a anunțat Procuratura Generală a Ucrainei, potrivit Unian.net.
În cele 17 zile de la declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina au fost distruse peste 280 de instituții de învățământ, dintre care 9 au fost complet distruse. 110 instituții de învățământ au fost avariate în regiunea Donețk, 28 în regiunea Sumy și 17 în Kiev.
Au fost avariate și peste 10 instituții medicale pentru copii.
Invadatorii distrug 17 instituții de învățământ în fiecare zi, mai transmit autoritățile, „astfel, 7 milioane de copii sunt privați de posibilitatea de a studia din cauza ostilităților active pe teritoriul Ucrainei și a distrugerii deliberate a unor astfel de instituții”.