Astfel, potrivit sursei citate, cei trei minori - o fată și doi băieți de 11, 9 și, respectiv 8 ani - sunt în continuare dați în urmărire națională de Poliție, conform codului de procedură penală, IPJ Hunedoara sesizându-se din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate.
Filmul evenimentelor dinaintea dispariției copiilor: o nouă ipoteză șocantă
Cu trei zile înainte de dispariția copiilor, doi agenți de la poliție însoțiți de reprezentanți ai DGASPC Hunedoara i-au vizitat pe minori la locuința în care aceștia erau găzduiți provizoriu. Vorbim, practic, despre o vizită de monitorizare inopinată care a avut loc în contextul în care, încă din luna august, Tribunalul Hunedoara a hotărât ca micuții să fie dați în plasament. Conform deciziei, aceștia ar fi trebuit să ajungă la Centrul de Primiri în Regim de Urgență Deva, însă copiii au refuzat permanent să meargă acolo, transmite Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), într-un comunicat.
Ancheta în cazul copiilor milionarului Adrian Marțian ia amploare. Minorii, supuși unor TRAUME de neimaginat de propria mamă: femeia, implicată în incidente șocante
Din precizările reprezentanților DGASPC Hunedoara, care au monitorizat situația copiilor, reiese că s-a ajuns la această măsură după ce, tot în luna august, ei fuseseră încredințați mamei prin sentință a tribunalului, împotriva tatălui fiind stabilit ordin de protecție.
De altfel, milionarul Adrian Marțian, tatăl copiilor, este obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de copii și de mama lor, nu are voie să ia legătura cu ei nici măcar telefonic și trebuie să se prezinte periodic la secția de poliție.
Cei 3 copii din Hunedoara dați în urmărire națională, mesaj video pentru mamă. Răsturnare de situație, poliția a intrat pe fir - imagini tulburătoare cu frații
În ciuda acestui fapt, în cursul vizitelor de monitorizare, DGASPC Hunedoara a constatat că tatăl copiilor locuia, de fapt, în proximitatea locuinței lor, într-o rulotă auto.
Potrivit comunicatului, istoricul conflictului dintre părinții celor 3 copii este "unul vechi, existând nenumărate neînțelegeri privind modul de exercitare a drepturilor și obligațiilor părintești, fiecare având deschise pe rolul instanțelor, în ultimii doi ani, mai multe procese prin care solicită stabilirea domiciliului copiilor la locuința proprie".
Menționăm că, timp de 10 ani, părinții au locuit împreună cu copiii în Cluj Napoca, iar între 2021 și 2022, în Spania, la Barcelona. În iunie 2022, tatăl a revenit în România, împreună cu copiii. Ulterior revenirii în România a tatălui împreună cu copiii, între părinți s-au derulat o serie de procese civile și penale, atât în România, cât și în Spania. Încă de la momentul notificării cazului și luării în evidență, DGASPC Hunedoara a dispus toate măsurile necesare asigurării protecției adecvate a copiilor, situația acestora fiind atent monitorizată de specialiștii Direcției", mai arată arată sursa citată.
În momentul localizării celor trei copii, aceștia vor fi preluați de DGASPC Hunedoara.