Incidentul a fost anunțat la 112 chiar de reprezentanții complexului comercial.
„Din cauza vântului foarte puternic, Iaşul fiind sub atenţionare meteo cod galben de vânt intens, un profil de mascare a vitrinei exterioare (bară din material uşor, din aluminiu), s-a desprins şi a căzut peste un adolescent.
Agentul de pază aflat la intrarea în centrul comercial a intervenit imediat pentru a verifica starea adolescentului şi a solicitat serviciul de ambulanţă.
Adolescentul primeşte îngrijiri medicale şi se află în afara oricărui pericol”, au anunțat reprezentanții complexului comercial.
Cel de al doilea adolescent, în vârstă de 17 ani, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Iași. El are un traumatism cranio-cerebral, este conștient, iar sângerarea a fost oprită.
A fost dus la UPU pentru evaluare neuro-chirurgicală, a anunțat Diana Cimpoeșu, șeful UPU Iași.