Una dintre istoriile cele mai incredibile şi fascinante, având ca protagonistă o plantă, este cea a stejarului din Compton Hill, localitate aflată la câteva mile depărtare de Norfolk, în Virginia, pe coasta atlantică a Statelor Unite.
Acel copac înalt, ce se înalţă ameninţător pe o colină, între un golfuleţ stâncos şi o pădure, la Compton Hill, este numit "Stejarul Diavolului"
Tradiţia spune că l-ar fi plantat Sir Walter Raleigh, un mare navigator englez, când, în 1584, a debarcat pentru prima oară în acel loc şi a întemeiat o colonie - Virginia - în onoarea reginei Elisabeta I a Angliei (supranumită Virgina, în ciuda mulţimii de amanţi pe care i-a avut).
Din documentele aflate în arhivele istorice rezultă că pe acea colină, de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi până azi, supravieţuieşte un stejar de sinistră faimă. Şi poate că prima victimă a "blestemului" acelui copac a fost chiar cel ce l-a plantat, deoarece, după moartea reginei Elisabeta, care îl numărase printre "favoriţii" ei, Sir Walter Raleigh - acuzat de trădare - a petrecut treisprezece ani în închisoare, din 1603 până în 1616, găsindu-şi în cele din urmă moartea pe eşafod.
Popularitatea macabră a stejarului a început în secolul al XVI-lea, când coloniştii englezi au făcut din el o spânzurătoare naturală, folosind-o pentru a-i pedepsi pe indienii ce se răsculau împotriva dominaţiei lor.
Colina devine şi un "cimitir al damnaţilor", pentru că cine ajungea să fie spânzurat nu avea dreptul să fie îngropat în pământul consacrat cimitirului şi era înhumat în gropi săpate în jurul stejarului. În 1679, Stejarul Blestemat a fost folosit pentru prima oară la execuţia unui alb. De mai mulţi ani, în coloniile britanice fusese dezlănţuită "vânătoarea de vrăjitoare", şi numeroase persoane, cele mai multe - femei, fuseseră judecate şi condamnate pentru vrăjitorie, ajungând să fie arse pe rug.
În luna mai a aceluiaşi an, fu arestată Henriette Walker, o tânără de douăzeci de ani, care în actele procesului era descrisă ca "foarte frumoasă şi lascivă, dedată comerţului carnal cu diavolul şi cu nenumăraţi bărbaţi". Henriette mai era acuzată şi că ar fi fabricat filtre şi băuturi magice şi că ar fi "comunicat cu spiritele".
Henriette n-a scăpat de pedeapsa capitală. Documentele înregistrează faptul ciudat că ea a suferit torturile menite să o constrângă să "mărturisească" relaţiile cu puterile infernale, căzând în "transă", ceea ce a fost considerat o dovadă ulterioară a puterilor ei vrăjitoreşti. La 17 iulie fu înălţat rugul. Vara era caniculară, de multă vreme nu căzuse o picătură de ploaie, dar când Henriette fu condusă la locul supliciului, cerul se întunecă şi dinspre mare începu să sufle un vânt puternic.
Torţele folosite pentru aprinderea focului rămăseseră stinse din pricina răbufnirilor, din ce în ce mai violente, ale furtunii. Şi când, în sfârşit, rugul a început să ardă, între tunete şi fulgere, cerul părea că se rupe şi o ploaie deasă căzu de sus în torente. Execuţia a fost amânată.
"N-o să reuşiţi să-mi ardeţi carnea!", striga "vrăjitoarea", aruncând blesteme împotriva celor ce-o condamnaseră. În acel moment, autorităţile, preocupate de tensiunea crescândă ce se făcea simţită în rândurile populaţiei, au hotărât să rezolve situaţia într-o manieră drastică.
La 20 iulie, Henriette Walker a fost condusă la Compton Hill şi spânzurată de Stejarul Blestemat. Dar chiar dacă scopul fusese atins, "vrăjitoarea" fiind pedepsită, blestemele ei, în anii ce-au urmat, n-au întârziat să dea rezultate. Din documentele păstrate în arhiva istorică a oraşului Norfolk, reiese că toţi cei doisprezece judecători care o condamnaseră pe Henriette Walker muriseră de morţi violente, unii - victime ale unor accidente aparent inexplicabile.
"Vrăjitoarea" îi blestemase şi pe primii născuţi ai judecătorilor care, la rândul lor, n-au murit de bătrâneţe, în paturile lor, ci şi-au pierdut viaţa de tineri, în condiţii îngrozitoare. Din 20 iulie 1679, orice încercare de execuţie capitală legată de Copacul Diavolului a rămas fără efect. Ramura de care era atârnată frânghia se rupea cu regularitate, chiar dacă era aleasă cu grijă, să fie cea mai puternică.
La începutul secolului trecut, autorităţile din Norfolk au poruncit tăierea stejarului, pentru că descoperiseră o sectă secretă ce practica ritualuri satanice, venerând Copacul Diavolului.
Dar când cei veniţi să-l doboare au început să dea cu topoarele în trunchi, o cracă mare şi grea se rupse inexplicabil şi căzu, făcând două victime.
Acest fapt a impresionat populaţia şi fu cu neputinţă să se mai găsească cineva dispus să ducă până la capăt doborârea copacului. Primarul oraşului a chemat nişte tăietori de lemne din oraşul vecin, Portsmouth, dar în vreme ce îi însoţea spre colină, calul său se cabră, îl trânti la pământ şi, bietul de el, îşi rupse gâtul.
După acest incident, nu s-au mai făcut alte încercări de tăiere a Stejarului Diavolului. În 1863, în timpul Războiului de Secesiune, în împrejurimile Norfolk-ului s-au dat lupte sângeroase, iar în zona Compton Hill, salvele de tun şi incendiile n-au lăsat în picioare nici o casă, nici un copac. Singurul care a rezistat acelui infern a fost doar stejarul, ce a rămas neatins.
În 1958, pe când erau făcute cercetări asupra radioactivităţii în Virginia, a reieşit că Stejarul Diavolului emana nişte misterioase unde magnetice, care n-au putut fi clasificate ştiinţific. În acel copac se află ascunsă o putere misterioasă, tulburătoare.
Şi dacă nu se poate demonstra că este vorba de "spiritul" lui Henriette Walker, este la fel de adevărat că nu se poate demonstra nici contrariul, potrivit site-ului Formula-As.
