Arborele Mancinella (Hippomane mancinella) crește în partea de sud a Americii de Nord și în nordul Americii de Sud și este considerat "cel mai toxic copac din lume" în Cartea Recordurilor Guinness. Asta deoarece orice formă de interacțiune cu acesta sau cu substanțele produse de el poate avea consecințe extrem de grave pentru o persoană.
Cel mai periculos arbore din lume
Mancinella nu se deosebește de ceilalți arbori prin înfățișarea sa și produce fructe de mici dimensiuni, cu o culoare galben-verzuie, care se asemănă, la prima vedere, cu merele. Însă ceea ce-l separă de restul este gradul extrem de ridicat de toxicitate. De fapt, acesta este atât de periculos, încât nu este recomandat să mâncați fructele sale, sau să atingeți crengile sau frunzele. De fapt, în cazul în care reușiți să identificați un asemenea arbore, cea mai bună soluție este să stați cât mai departe de el.
Conform Wikipedia, substanța albă secretată de acesta conține forbol și elemente iritante, care pot da naștere unor reacții alergice puternice. Mai mult decât atât, copacul nu poate fi înlăturat foarte ușor cu ajutorul focului. Asta deoarece fumul care ia naștere prin arderea acestuia poate produce răni extrem de grave la nivelul ochilor. Cât despre fruct, acesta ar putea fi fatal, deși nu a fost consemnată vreo moarte cauzată de ingestia sa în literatura modernă. Fructul poate cauza sângerări, gastroenterite și infecții bacteriene, dar poate duce și la obstrucția căilor respiratorii.
Documentele istorice menționează că o săgeată otrăvită cu substanța produsă de Mancinella l-ar fi omorât pe conchistadorul Juan Ponce de Leon, primul guvernator al coloniei spaniole "La Florida". În ziua de azi, în multe zone, precum Curaçao, autoritățile au plasat semne de avertizare lângă arborii Mancinella. Unul dintre puținele animale care se hrănește cu fructele produse de aceștia este specia de iguana cunoscută drept "Ctenosaura similis".