Controlul va fi efectuat de către procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control, se va desfășura începând cu data de 1 august 2019 și are printre obiective și verificarea stadiului cercetărilor și a modalității de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală, având ca obiect infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, precum și a cauzelor având acest obiect soluționate în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 iulie 2019.
De asemenea, vor fi verificate cauzele mai vechi de 1 an de la prima sesizare aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală.
Inspecția Judiciară, control la Parchetul Judecătoriei Caracal
Inspecția Judiciară a anunțat joi că a început un control la Parchetul Judecătoriei Caracal vizând activitatea desfăşurată începând cu 1 ianuarie 2018. Și Parchetul General a început verificări la Parchetul Caracal, pornind de la modul în care s-a intervenit în cazul dispariției Alexandrei.
Potrivit Inspecției Judiciare, perioada controlului va fi 1 - 9 august.
Ce se verifică:
modul de înregistrare, repartizare, precum şi prioritizarea soluţionării dosarelor şi lucrărilor;
modul de respectare de către procurori a dispoziţiilor legale vizând verificarea competenţei de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale şi respectiv, declinarea de competenţă;
modul de respectare de către procurori a dispoziţiilor legale în exercitarea atribuţiei de a conduce şi supraveghea activitatea organelor de cercetare penală în soluţionarea dosarelor penale înregistrate, precum şi a oricăror alte situaţii vizând managementul cauzei;
modul de respectare de către procurori a dispoziţiilor legale în soluţionarea plângerilor vizând tergiversarea soluţionării dosarelor.