Conform oficialilor ucraineni, bilanţul operaţiunii contraofensive până în prezent este eliberarea a circa 113 kilometri pătraţi şi a opt sate. Dar, potrivit unui corespondent militar rus citat de postul CNN, ultimul sat a cărui eliberare a fost anunţată de Kiev, satul Piatihatki, este mai degrabă o "zonă gri" necontrolată de niciuna dintre tabere, întrucât se află într-o depresiune unde trupele sunt extrem de vulnerabile atacurilor de pe înălţimile ce înconjoară satul, înălţimi controlate la nord de trupele ucrainene şi la sud de cele ruse.
Operaţiunile militare în desfăşurare sunt acoperite de o ambiguitate informaţională voită, remarcă AFP, în timp ce Kievul insistă că încă nu şi-a angajat în luptă grosul forţelor pregătite pentru contraofensiva care se concentrează pe trei axe principale în provinciile Doneţk şi Zaporojie, cu obiectivul a de atinge Marea Azov pentru a tăia coridorul terestru rus spre Crimeea şi sudul Ucrainei.
Continuă în acest timp luptele şi în alte sectoare ale frontului, precum cele din zona localităţilor Avdiivka şi Marinka din Doneţk, unde trupele ruse sunt cele aflate în ofensivă, precum şi în jurul oraşului Bahmut cucerit de mercenarii Wagner care au predat apoi controlul acolo trupele ruse, pe care acum armata ucraineană încearcă în continuare să le învăluie prin atacuri pe flancuri, scrie Agerpres.
Pe de altă parte, Rusia atacă ariergarda ucraineană cu drone şi rachete, ţintind departe de linia frontului elemente ale logisticii armatei ucrainene, cum ar fi depozitele de muniţii şi combustibili.
"Cele două tabere suferă pierderi grele" şi "forţele ruse desfăşoară adesea operaţiuni defensive relativ eficace", rezumă situaţia pe front un raport al serviciilor de informaţii britanice. La rândul său, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a recunoscut că "ruşii au avut timp să se pregătească" pentru defensivă şi "densitatea câmpurilor de mine este incredibilă".
Aceste câmpuri de mine, precum şi armele antitanc eficiente, precum elicopterele ruseşti KA-52, au provocat deja pierderi printre tancurile, transportoarele blindate de trupe şi vehiculele de luptă ale infanteriei pe care Ucraina le-a primit din partea aliaţilor săi occidentali şi pe care mizează mult în această contraofensivă.
Imagini captate de drone ruseşti şi distribuite de reţelele de socializare arată de altfel tancuri germane Leopard şi blindate americane Bradley distruse. "În unitatea noastră, din cele zece Bradley, şase au fost distruse şi trei avariate", povesteşte pentru AFP un soldat ucrainean din Brigada a 47-a mecanizată, una din cele 12 brigăzi pe care Kievul le-a pregătit pentru contraofensivă. Totuşi, un ofiţer ucrainean a remarcat faptul că pierderile umane în rândul echipajelor ucrainene ale blindatelor occidentale distruse sunt sub cele aşteptate, ceea ce sugerează că aceste blindate au o protecţie mai bună faţă de cele de concepţie sovietică.
"În pofida rezistenţei feroce a ocupanţilor, soldaţii noştri fac tot posibilul pentru a elibera teritoriile ucrainene. Operaţiunea continuă conform planurilor", a scris marţi pe Telegram şeful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, contrazicând astfel relatări conform cărora armata ucraineană ar fi luat o pauză operaţională pentru reevaluarea tacticii.