Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat cu GDF Suez Energy România un contract în valoare de 44,442 milioane de lei, TVA inclus, pentru prestarea de servicii de înmagazinare subterană gaze naturale, potrivit raportului curent al Romgaz, transmis marți Bursei de Valori București (BVB).
Contractul se derulează în perioada 16 aprilie 2015 — 15 aprilie 2016, în cazul nerespectării datelor de plată urmând să se plătească penalități zilnice de 0,03%, informează Agerpres.
Conform datelor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), stocul minim de gaze naturale pe care cei 63 de furnizori cu licență au obligația de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană până la data de 31 octombrie 2015 totalizează 18,727 milioane MWh.
Stocul minim prevăzut pentru clienții casnici este de peste 7,535 milioane MWh, cele mai mari cantități urmând a fi constituite de GDF Suez Energy România și E.ON Energie România, de 3,606 milioane MWh, respectiv de 3,19 milioane MWh.
Pentru producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației, stocurile minime ce trebuie constituite în depozite totalizează 3,198 milioane MWh. Cel mai mare stoc urmează a fi constituit de către Romgaz — 1,822 milioane MWh.
În ceea ce privește clienții noncasnici, stocul minim prevăzut depășește 7,992 milioane MWh, cantitățile cele mai mari urmând a fi constituite în depozite de OMV Petrom Gas — 1,947 milioane MWh, GDF Suez Energy România — 1,674 milioane MWh, Interagro — 1,247 milioane MWh și Romgaz — 1,156 milioane MWh.