Sunt în continuare oameni care pleacă în vacanțe și vorbim de un flux mult mai mare de călători, în condițiile în care este prima vacanță fără restricții, după 2 ani de pandemie, potrivit Realitatea Plus.
În acest context, companiile se confruntă cu o criză majoră de personal.
Cea mai mare problemă pe Otopeni este pentru acei români care nu pleacă în concedii, ci la muncă si care se bazau pe zborurile pe care și le-au rezervat, unii dintre ei cu mult timp în urmă și în funcție de care și-au aranjat liberele le serviciu.
Oamenii au fost nevoiți să apeleze fie la cazarea oferită de companie sau, în unele cazuri, să aștepte chiar pe aeroport sosirea altor curse sau decolarea celor decalate.
Sămbătă după-amiază, pe aeroportul Otopeni erau 3 curse întârziate, una dintre ele chiar către o destinație internă, Bacău.
Cele mai multe întârzieri și zboruri anulate sunt ale companiilor low cost, care se și confruntă cu cea mai acută criză de personal, pentru că în perioada pandemiei și-au redus drastic numărul de angajați. De altfel, companiile le recomandă celor care și-au planificat o călătorie să se informeze dacă au apărut modificări și să se prezinte pe aeroport cu cel puțin 3 ore mai devreme de decolare.