Containere pentru colectarea hainelor există în oraşe din ţară de mai mult timp. Primul din Bucureşti a fost deschis recent. Gabriela este una din persoanele care au venit azi să doneze hainele pe care nu le mai poartă.
Şi familia Petrescu a venit cu mai multe cămăşi, bluze şi intenţionează să aducă săptămâna viitoare încălţăminte.
Ideea a pornit, spun iniţiatorii, după ce au strâns haine pentru ajutorarea refugiaţilor din Serbia. Şi cum în Bucureşti nu exista un loc unde să se colecteze, s-au gândit că astfel i-ar putea inspira şi pe alţii.
Hainele pe care oamenii le vor lăsa în containerul din faţă ambasadei Cehiei vor ajunge la organizaţiile nonguvernamentale, care le vor distribui apoi persoanelor nevoiaşe din România sau din străinătate.
Bucureştiul se alătură astfel oraşelor în care există astfel de containere unde oamenii pot lăsa haine şi încălţăminte pentru sărmani.