Asociaţia Carusel lucrează în mod direct cu consumatorii de droguri din Bucureşti, asigurându-le consiliere pentru reducerea riscurilor, schimb de seringi, prevenirea supradozelor şi însoţire către alte servicii de suport (tratament cu metadonă, consiliere şi testare HIV/Hepatita C, îngrijire medicală) şi militează pentru deschiderea camerelor de consum, susţinând că acestea ar fi utile atât pentru cei care consumă droguri, dar şi pentru comunitate, scrie Mediafax.
Camerele de consum sunt facilităţi sanitare sterile, amenajate în zonele afectate de consumul de droguri, cu scopul de a stabili contactul cu populaţia consumatoare pentru a o putea asista medical şi social. De asemenea, în aceste spaţii, persoanele dependente vor putea consuma droguri într-un mediu sigur pentru sănătatea lor, în prezenţa unei echipe multi-disciplinare formată din medic, asistent social şi un consilier care anterior a fost dependent şi a reuşit să se reabiliteze.
"Camerele de consum fac parte, alături de schimbul de seringi, din conceptul mai larg al reducerii riscurilor asociate consumului de droguri. Deşi iniţial au reprezentat un răspuns la problema consumatorilor de droguri injectabile, acestea se adresează şi persoanelor care fumează sau inhalează substanţe interzise prin lege", se arată într-un studiu de fezabilitate făcut de organizaţia neguvernamentală.
Program coordinator al Asociaţiei Carusel, Ioan Petre, a precizat că prima cameră de consum ar putea fi deschisă în Ferentari, iar Gara de Nord ar putea fi o altă zonă în care ar fi necesare astfel de servicii.
Ioan Petre a mai spus că un astfel de spaţiu se deschide destul de anevoios şi nu este prea bine "tolerat" de către autorităţile publice. În plus, este nevoie de schimbarea legislaţiei în vigoare care prevede că posesia de droguri, consumul şi punerea la dispoziţie a unui spaţiu sunt total interzise.