Fiind întrebată de jurnalişti dacă făcea copii ale unor documente din MAI, aceasta a dat din cap că nu, după care a intrat în sediul DNA.
De asemenea, secretarul general adjunct din MAI, Mihai Şova, este vizat, în acest dosar, urmând ca şi el să ajungă la DNA pentru audieri.
În cursul zilei de miercuri, procurorii DNA au făcut percheziţii la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi au ridicat din biroul consilierei ministrului Gabriel Oprea şi din cel al lui Mihai Şova calculatoare, documente şi alte probe, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat, într-un comunicat de presă, că în acest caz fac cercetări pentru infracţiuni de corupţie, care ar fi fost comise de funcţionari din Ministerul Afacerilor Interne.
Ingrid Mocanu Popa a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din iunie 2008 până în martie 2009, fiind eliberată atunci din funcţie prin decizie a premierului Emil Boc. Ea a fost detaşată la ANRP de la Ministerul Justiţiei, în decembrie 2007, unde până în iunie 2008 a ocupat funcţia de director al Direcţiei pentru coordonarea şi controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare.
Mihai Şova este secretar general adjunct în Ministerul Afacerilor Interne din mai 2014, anterior, el fiind secretar general al Ministerului Apărării Naţionale şi consilier parlamentar, la Comisia pentru apărare din Senat.
Mai multe pe Mediafax.