Milionarul român Frank Timiş, a cărui avere a fost estimată la 340-360 mil. euro în ultima ediţie a Top 300 Capital, spune că a pierdut 252 mil. dolari din banii familiei sale, în luna martie, când cea mai importantă firmă din grupul său, African Minerals, s-a prăbuşit.
„Am pierdut 252 mil. dolari. Cash. Banii familiei mele. Este cea mai mare pierdere financiară pe care am avut-o vreodată. Dar nu este vorba de bani, ci despre efortul pe care l-am depus. Şapte ani din viaţa mea. Şi inima", a declarat Frank Timiş pentru The Sunday Times, în primul interviu de după prăbuşirea African Minerals.
„Dezamăgirea mea este că oamenii în care chiar aveam încredere – am crezut că am cei mai buni parteneri în chinezi – m-au trădat. Dar am alte active, afaceri cu valoare de miliarde. Petrol. Mangan. Uraniu. Mă voi pune din nou pe picioare", mai spune Frank Timiş.
Şi London Mining, o companie care deţine mina Marampa de lângă Tonkolili, a intrat în faliment anul trecut.
African Minerals şi London Mining au fost afectate puternic de costurile legate de izbucnirea focarului de Ebola din Africa de Vest şi de prăbuşirea preţurilor la minereu de fier de pe parcursul anului trecut, scrie Capital.ro.