Conexiunea dintre fluctuaţiile serotoninei şi afecţiunile psihiatrice
Serotonina are un rol esenţial în echilibrul mintal, prin reglarea stării de dispoziţie. Cercetările ştiinţifice arată să simptomele unui nivel scăzut de serotonină sunt asociate cu diverse tulburări psihice precum stresul, anxietatea, fobiile, depresia, fără ca acesta să fie cauza declanşatoare.
În aceste patologii, ghidurile internaţionale de specialitate indică asocierea psihoterapiei cu molecule antidepresive care, în final, cresc nivelul de serotonină şi reglează echilibrul cu ceilalţi neurotransmiţători.
Impactul serotoninei în anxietate
Studiile efectuate asupra creierului au demonstrat că persoanele care suferă de anxietate au un nivel al serotoninei mai scăzut în acele zone responsabile de controlul emoţional şi de impuls. De asemenea, pe lângă acest hormon, şi alţi trei neurotransmiţători precum acidul gamma-aminobutiric (GABA), dopamina și epinefrina (adrenalina) joacă un rol important în tulburările de anxietate.
Impactul serotoninei în depresie
Un nivel redus de serotonină la nivelul creierului este asociat cu starea de depresie. Deși aceasta poate fi declanșată de un eveniment emoțional din viața unei persoane, la nivel chimic s-a constatat un dezechilibru al neurotransmițătorilor din creier şi o scădere a cantităţii de serotonină, devenind astfel un „hormon al depresiei”.
Spre deosebire de melancolie, tristețe sau chiar durere, depresia, ca afecţiune medicală, este o stare în care o persoană experimentează o durere copleșitoare și debilitantă. Persoanele deprimate pot avea dificultăți în a gândi clar și nu pot desfășura activități normale.
Astfel, recomandările medicale internaţionale în tratamentul depresiei asociază:
– psihoterapia şi corectarea modului de viaţă;
– tratamentul medicamentos cu diverse antidepresive cu serotonină. Astfel funcţionează şi inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) care determină ca o cantitate mai mare de serotonină să rămână activă iar, în timp, pacienţii recâştigă starea de echilibru mental.