"A fost probabil o necomunicare care s-a remediat în timp util", este declarația managerului interimar al Spitalului de Urgență Mavromati din Botoșani, după ce candidații la posturile de infirmier și asistent au stat două ore degeaba cu subiectele în față.
Comisia și-a dat seama abia în timpul examenului că nu există camere audio-video care să înregistreze concursul. Degeaba a încercat conducerea unității să găsească o rezolvare pentru că cei 11 candidați au fost trimiși acasă.
"Membrii comisiilor de concurs au propus suspendarea pentru ca nu spitalul nu detine tehnica audio-video conform anunturilor postate pe site-ul institutiei, conducerea spitalului fiind sesizata despre acest aspect", a declarat reprezentantul unității medicale.
Situația vine după ce conducerea unităţii a mai decis o dată suspendarea concursurilor pe alte două secţii.
Monica Adăscăliţei, plasată în arest la domiciliu. Directorului Spitalului Județean Botoșani este acuzat de fapte de corupţie
Astfel, la aproape trei luni de când Minsterul Sănătăţii a permis angajările în spital, niciun concurs nu a fost până acum finalizat. Asta se întâmplă în condițiile în care șefii de secție se plâng de lipsa de personal, deși unitatea medicală a primit aprobarea pentru 86 de noi posturi.
"La nivelul Spitalului Judeţean nu există un regulament propriu privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor. Prevederile legale despre organizarea concursurilor arată că doar proba interviu poate fi înregistrată la propunerea membrilor comisiei şi cu aprobarea preşedintelui de comisie, dar numai cu acordul scris al candidaţilor", a mai spus acesta.