La ediția din acest an au participat peste 2000 de elevi din toate judeţele ţării. Un număr de 158 de profesori au fost implicaţi în organizarea şi evaluarea concurenţilor la diverse faze.
În etapa finală a Concursului Național de Discurs Public în limba engleză s-au calificat 10 elevi care au fost evaluați de un juriu de specialitate ai cărui membrii au fost următorii: DUNCAN MOTHERSILL - Director English Language Services, British Council Romania, KENDALL PEET – Director International British School of Bucharest, ANCA MARIANA PEGULESCU, Inspector General pentru Limba Engleză, Ministerul Educației și Cercetării Științifice.
Câștigătoarea finalei naționale a fost Iuliana Nyerges de la Colegiul Național Mihai Viteazu din București și va reprezenta România la faza internaţională care se desfăşoară în perioada 11 – 15 mai a.c. la Londra. Ceilalţi elevi au primit premii constând în cărţi de limba engleză, dicţionare etc.
În cadrul finalei s-a acordat şi premiul “James Moulder Award for Creative and Fluent Public Speaking”, care constă în 1000 de lei, elevului Tudor Suciu de la Liceul Teoretic Grigore Moisil din Timișoara.
Asociaţia „Uniunea Vorbitorilor de Limbă Engleză – România” înfiinţată în anul 1996 este o organizaţie non-guvernamentală, afiliată la organizaţia internaţională „The English Speaking Union - ESU” cu sediul la Londra. Această organizaţie internaţională, cu filiale in 60 de ţări, are ca scop promovarea cooperării şi înţelegerii internaţionale prin intermediul limbii engleze. Preşedintele de Onoare al Filialei din România este conform tradiţiei Preşedintele ales al ţării.
În cadrul activităţilor caracteristice pentru filialele Uniunii Internaţionale a Vorbitorilor de Limbă Engleză (ESU), se înscrie şi organizarea anuală a unui Concurs de Discurs Public în Limba Engleză, la care participă elevi şi studenţi, având între 16 şi 20 de ani. Concursul se desfăşoară în toate ţările reprezentate în cadrul ESU, stabilindu-se o temă care este abordată în Concursuri Naţionale şi apoi într-o Finală Internaţională, care se desfăşoară la Londra, în luna mai a anului respectiv. In 2015 tema concursului a fost „TO BE IGNORANT OF THE PAST IS TO REMAIN A CHILD”.
Până în prezent Asociaţia „Uniunea Vorbitorilor de Limbă Engleză – România” a participat la douăzeci asemenea finale internaţionale, reuşind să obţină prin reprezentanţii săi rezultate foarte bune, respectiv principalele trei premii: Premiul I în anul 1998, Premiul II în anul 1997 şi Premiul III de două ori, în anul 2001 şi 2006.
Mai multe detalii despre concurs puteți găsi pe site-ul asociației – www.esu.ro și pe pagina de facebook https://www.facebook.com/esuromania