Competenţe digitale 2018. EDU.ro a anunţat că probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2018) se vor desfășura în perioada 12-22 februarie 2018. Sunt așteptați să participe cei peste 177.000 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a, dar și absolvenți din promoțiile anterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (7) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, aceste evaluări se organizează și se desfășoară la nivelul unității de învățământ, în timpul anului școlar, pe parcursul semestrului al II-lea, în fața unei comisii prezidate de directorul unității de învățământ și numite prin decizie a inspectorului școlar general, în condițiile stabilite de metodologia de examen.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se va desfăşura în zilele de 12 și 13 februarie. În intervalul 14-15 februarie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Vineri, 16 februarie, respectiv în zilele de 19 și 20 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale (proba D). Probele orale se încheie cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) - 21 și 22 februarie.
Competenţe digitale 2018. Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat din prima sesiune sunt programate între 25 și 28 iunie.
Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română și în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.
Competenţe digitale 2018. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care refuză să raspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că nu a susţinut proba.
Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Competenţe digitale 2018. BAC 2018. Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).
Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 - 15 februarie). În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).
Competenţe digitale 2018. Modelele de subiecte pentru probele orale pot fi consultate AICi: competenţe lingvistice şi competenţe digitale 2018
Competenţe digitale 2018. BAC 2018. Probele scrise încep pe 25 iunie
Competenţe digitale 2018. BAC 2018. Prima probă scrisă - Limba si literatura română - Ea) - va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă - Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă - la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - se va desfășura joi, 28 iunie.
Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.
Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie - 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.
Competenţe digitale 2018. BAC 2018. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 are următoarea structură:
10 - 13 iulie: înscrierea candidaților
27 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
20 august: limba si literatura română - proba Ea) - proba scrisă
21 august: limba si literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă
22 august: proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă
23 august: proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - proba scrisă
24 & 27 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
29-30 august: evaluarea competențelor digitale - proba D
30-31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională -proba C
1 septembrie: afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor
(orele 12:00 - 16:00)
2 - 5 septembrie: rezolvarea contestațiilor
6 septembrie: afișarea rezultatelor finale.
Competenţe digitale 2018. BAC 2018: Când începe simularea la Bacalaureat 2018
Competenţe digitale 2018. Bacalaureat 2018. În 2017, simulările la examenele naționale se vor da concomitent. Astfel, simularea evaluării naționale pentru elevii claselor a VIII-a şi cea a examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a se vor da simultan și vor începe pe 13 martie cu proba scrisă la limba și literatura română.
Competenţe digitale 2018. Bacalaureat 2018. Pe 14 martie se va susține simularea la limba maternă pentru ambele examene naționale, iar pe 15 martie, elevii claselor a VIII-a vor da simularea la matematică, iar cei de clasa a XII-a, pe cea la proba obligatorie, în funcţie de profil, matematică sau istorie.
Competenţe digitale 2018. Bacalaureat 2018. Pe 17 martie, liceenii vor susţine simularea la proba la alegere, iar pe 31 martie vor fi afişate rezultatele simulărilor.