Statul este prezent în 219 consilii de administrație și de supraveghere în companii pe care le deține integral sau parțial. Numărul estimat al persoanelor care fac parte din aceste consilii și primesc o indemnizație este de 1533.
La o indemnizație medie de 10.000 de lei costul membrilor din consiliile de administrație și supraveghere se ridică la 15,3 milioane în fiecare lună, respectiv circa 183,9 milioane în fiecare an. Calcul este unul mediu, pentru că sunt cazuri în care membri consiliului de administrație sau supraveghere primesc și 13.000 de lei pe aan. Există sute de exemple de abonați politic la aceste consilii de administrație.
Un exemplu este Bogdan Mândrescu, fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu de la PSD, actualmente secretar de stat la Ministerul Transporturilor și care este în consiliul de administrație la Autoritatea Aeronautică Civilă și în consiliul de administrație la Registrul Auto Român. Potrivit declarațiilor de avere din anii anteriori, de la RAR a obținut 147 de mii de lei pe an, în timp ce de la AAC încă 7.400 iar de la Ministerul Fondurilor Europene încă 53.000 de lei pe an.
O serie de companii de stat din România se remarcă în mod constant drept profitabile, însă recent au existat și noi apariții în top. Pe de altă parte, există companii de stat care doar acumulează datorii, arată un raport al Consilului Fiscal.
Societățile incluse în Top 5 cele mai profitabile companii de stat au înregistrat profituri importante pe parcursul ultimilor 8 ani, acestea crescând aproape în fiecare an, de la 2,7 miliarde lei în anul 2013 la 4,2 miliarde lei în 2020 (cu 0,6 miliarde lei mai mult decât în 2019), conform datelor centralizate de Economedia.
Top 5 profit net în 2020
- Hidroelectrica – 1,451 miliarde lei
- Romgaz – 1,278 miliarde lei
- Nuclearelectrica – 699,32 milioane lei
- SAPE – 396,63 milioane lei
- Electrocentrale București – 358,72 milioane lei
Potrivit unor surse guvernamentale citate de Realitatea PLUS, se discută acum despre trei proiecte de ordonanță de urgență.
Prima ordonanță va viza sectorul bugetar. Va urma o ordonanță cu măsurile fiscale, adică acele taxe și impozite despre care s-a tot vorbit în ultia perioadă, și se caută și măsuri pentru eficientizarea colectării taxelor și impozitelor la stat - ANAF.
O noutate în discuțiile din coaliția PSD și PNL este limitarea salariilor unor șefi de instituții la 6 indemnizații de ministru pe lună. Vizate sunt mai multe companii de stat aflate în subordinea Parlamentului: BNR, ASF, ANCOM.
De exemplu, guvernatorul BNR are un salariu de peste 80.000 de lei pe lună. În comparație, un salariu de ministru se ridică la aproximativ 12.000 de lei.
Premierul Marcel Ciolacu și liderul PNL Nicolae Ciucă au anunțat pe Facebook că au ajuns la un acord pentru ca statul să nu fie o povară în cârca cetățenilor sau a mediului privat reducând la „maximum posibil a cheltuielilor statului”. Cei doi lideri promit o economie de 6 miliarde de lei, iar printre măsurile enumerate pentru reducerea cheltuielilor se află și cea privind consiliile de administrație.
"Numarul membrilor Consiliilor de administratie va fi redus la cel mult 7 persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate va fi redus la 5. Totodata, indemnizatiile cuvenite acestora vor fi reduse la echivalentul a trei salarii medii brute pe ramura de activitate, dar nu mai mult decat indemnizatia lunara a unui secretar de stat. In plus, vor fi limitate salariile de baza ale personalului cu functii de conducere in companiile de stat", a explicat liderul PNL.
Scandal uriaș în Coaliție. Sorin Grindeanu, atac la PNL: A îndatorat țara!