CNADNR estimează că, pentru asigurarea unor condiţii minime de viabilitate a drumurilor naţionale, sunt necesari 1,7 miliarde de lei, în acest an. Sumele disponibile sunt însă de numai 514 milioane de lei, adică doar 30% din necesar.
Compania de Drumuri a identificat 18 proiecte critice, care trebuie rezolvate în regim de extremă urgenţă în acest an şi care costă circa 80 de milioane de euro, potrivit Planului de Acţiune 2015 al Companiei, prezentat de Economica.net.
Proiectele identificate drept „critice" sunt proiecte "fie executate, fie în curs de execuţie şi întârziate, care, prin stadiul/funcţiunea îndeplinită, provoacă disconfort utilizatorilor şi/sau riveranilor", potrivit CNADNR.
Pe lista priorităților se află DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroşani, Transalpina, Centura Sud și Centura Nord București, Centura Suceava, pasaje la Arad sau Sens giratoriu pe DN1, la Floreşti (Cluj)