"Suntem în prima linie a războiului dintre Rusia și Ucraina. Zeci de cutii, unele marcate cu Z în sprijinul războiului, sunt îngrămădite în afara acestei clădiri distruse. Printre sacii de dormit și plasele de camuflaj se numără câteva pachete de mărci Auchan și Leroy Merlin", se spune în reportajul Le Monde.
"Am găsit documente care relevă faptul că produsele vândute de ambele companii hrănesc și echipează soldații lui Vladimir Putin pe frontul ucrainean. În cazul Auchan, acestea demonstrează cum managementul său nu putea să nu știe cui au fost destinate aceste produse.
În cutii se află haine, conserve, butelii de gaz sau chiar unelte ca aceasta, vândută de Leroy Merlin. (...) Se pot vedea semne în sprijinul războiului de jur împrejur care indică clar scopul acestor donații.
Într-un răspuns, Auchan ne asigură că atunci când au loc colectări, niciuna nu se face cu acordul lor sau în incinta magazinului. Grupul francez adaugă că niciunul dintre magazinele sale nu oferă asistență voluntară și activă niciunei alte categorii de consumatori decât populația civilă rusă.
Pe 15 martie 2022, la mai puțin de trei săptămâni de la invadarea Ucrainei, a fost primit primul e-mail. Natalia Z, un controlor de management a cerut cooperarea a cinci magazine ale companiei, toate din Sankt Petersburg. „Dragi colegi, vă rugăm să strângeți donații pentru ajutor umanitar pe baza listei atașate.”
Următoarele e-mailuri se referă la logistica procesului de colectare și transport al mărfurilor. O fotografie trimisă de unul dintre angajați arată că produsele sunt ambalate în cutii marcate cu „ajutor umanitar”
Natura produselor colectate indică faptul că vor merge pe front, la militari. Conserve de carne, biscuiți, cafea, produse pe care le găsim pe imaginile cu donații. Mărimile sutelor de perechi de șosete ridică, de asemenea, semne de întrebare. Niciuna nu este sub numărul 40.
Jumătate dintre ele au mărimi între 43-44. Produsele nu sunt așadar destinate femeilor sau copiilor. Sunt și 3.500 de pachete de țigări, o marfă pentru bărbați, dar și topoare, cuie și cartușe de gaz.
Obiecte mai potrivite pentru aprovizionarea unei tabere, decât pentru a ajuta familiile de refugiați. Ca o comparație, alte donații care sunt pentru refugiați civili conțin haine pentru copii, jucării sau lapte pentru sugari. Niciun produs de acest tip nu se află pe listele Auchan" arată Le Monde.